Teoria pompei sahariene

Sculpturi reprezentând fauna comună în Sahara în timpul fazei umede, găsite la Tassili în Sahara centrală.

Teoria pompei sahariene este o ipoteză climatică care explică modul în care flora și fauna au migrat între Eurasia și Africa prin intermediul podului terestru levantin. Teoria arată că perioadele pluviale africane sunt asociate cu o fază „umedă” a regiunii sahariene, în timpul cărora existau mari lacuri și râuri.^[1] Aceste schimbări au determinat modificări ale faunei zonei respective. Indiferent de variațiile de ariditate ale regiunii sahariene, migrația de-a lungul coridorului fluviului Nil a fost întreruptă atunci când, în perioada unei faze deșertice cu acum 1,8 – 0,8 milioane de ani în urmă, Nilul a secat complet^[2] și, eventual, a curs numai temporar în alte perioade^[3] datorită mișcărilor tectonice de ridicare a regiunii nubiene.

^ Van Zinderen Bakker E. M. (14 aprilie 1962). „A Late-Glacial and Post-Glacial Climatic Correlation between East Africa and Europe”. Nature. 194: 201–203. doi:10.1038/194201a0.
^ „copie arhivă”. Arhivat din original la 3 martie 2012. Accesat în 23 ianuarie 2011.
^ Williams, Martin A.J.; Talbot, Michael R. (2009). „Late Quaternary Environments in the Nile Basin”. 89: 61. doi:10.1007/978-1-4020-9726-3_4.

[1] Van Zinderen Bakker E. M. (14 aprilie 1962). „A Late-Glacial and Post-Glacial Climatic Correlation between East Africa and Europe”. Nature. 194: 201–203. doi:10.1038/194201a0.

[2] „copie arhivă”. Arhivat din original la 3 martie 2012. Accesat în 23 ianuarie 2011.

[3] Williams, Martin A.J.; Talbot, Michael R. (2009). „Late Quaternary Environments in the Nile Basin”. 89: 61. doi:10.1007/978-1-4020-9726-3_4.

[1]

[2]

[3]